Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020

Știri

Exemplar de râs (Lynx lynx) în ROSCI0263 Valea Ierii, Cluj

27 ianuarie 2021

Prezența speciei Lynx lynx (râs) este documentată de experții care au realizat studiile pentru inventarierea speciilor și habitatelor din ROSCI0263 Valea Ierii pe baza urmelor, semnelor și a fotografiilor realizate cu camerele capcană.

Din fericire, pentru foarte puțin timp, de data aceasta am surprins în direct un exemplar de râs, din viteza mașinii. Ne bucurăm mult că rezultatele măsurilor de conservare ale speciei se văd!

Vezi și preluarile în presă:

Accesarea fondurilor europene condiționată de situația statului de drept

6 noiembrie 2020

Ţările membre ale Uniunii Europene care nu vor respecta statul de drept ar putea pierde accesul la fonduri europene, conform unui acord provizoriu convenit între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Constituirea unui astfel de mecanism este una dintre condiţiile asupra cărora insistă Parlamentul European, pentru a aproba bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, a cărui întârziere afectează şi planul de relansare post-COVID în valoare de 750 de miliarde de euro.

Germania, prin vocea cancelarului Merkel, a insistat asupra propunerii Comisiei Europene ca accesarea fondurilor europene să fie condiţionată de situaţia statului de drept, considerând-o ca find o ”prioritate maximă”, apartenenţa la UE implicând în mod obligatoriu un comportament responsabil, cu o repartizare echilibrată şi justă a contribuţiilor statelor la bugetul Uniunii Europene.

Astfel, în noul acord adoptat la Consiliul European din 5 noiembrie 2020 sunt introduse două prevederi care stabilesc intervalul de timp pentru sunt adoptate măsurile împotriva unui stat și cum va funcționa mecanismul.

  • Intervalul de timp în care instituțiile UE sunt obligate să adopte măsuri împotriva unui stat dacă există riscul încălcării statului de drept se micșorează de la 12-13 luni maximum la 7-9 luni.
  • Comisia Europeană propune sancționarea prin oprirea unor fonduri din cadrul financiar multianual 2021-2020, după ce stabilește că un stat membru a încălcat statul de drept.

Sursa disponibilă aici.

Acordul ține cont de beneficiarii finali ai proiectelor finanțate din fondurile Uniunii Europene, cum ar fi studenţii, fermierii sau organizaţiile neguvernamentale, care nu vor fi penalizaţi din cauza acţiunilor guvernelor lor, mecanismul de condiționalitate având și o precedură și o platformă web prin care Comisia Europeană se va asigura faptul că vor primi sumele datorate. Astfel, statele membre vor primi corecții financiare prin reducerea viitoarei tranşe de ajutor din partea Uniunii Europene.

România a fost criticată pentru Legile Justiției, implementate de guvernele anterioare și rămase în vigoare, deoarece creează probleme pentru funcționarea sistemului judiciar, funcționarea CNA, accesul la informațiile publice și excesul de ordonanțe de urgență.

Ziua Deltei Dunării

1 septembrie 2020

Azi marcăm 30 de ani de protecție și conservare a naturii în spiritul păstrării tradițiilor din Delta Dunării și din zonele adiacente.

Prin zonele sale umede care adăpostesc o floră şi o faună extrem de diverse, Delta Dunării are o valoare biologică, peisagistică şi culturală deosebită pentru Europa.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este inclusă în reţeaua europeană de arii naturale protejate, fiind declarată în întregime sit Natura 2000, atât ca sit de importanţă comunitară (SCI), cât şi ca arie specială de protecţie avifaunistică (SPA), datorită frumuseţii şi bogăţiei zonei, care o fac unică nu numai în Europa, ci şi în cadrul ecosistemelor de deltă din întreaga lume.

Din partea unor oameni care lucrează în aplicare unor măsuri de conservare în ROSCI0263 Valea Ierii, viață lungă magnificei Delte a Dunării!

26 august – Ziua internaţională a câinelui

26 august

Bine-nțeles, nu uităm de niciun cățel și le transmitem fiecăruia, în parte, că îi iubim și îi protejăm.

Nu numai noi, dar și autoritățile se gândesc la protecție, promovând recent un act normativ care vine să completeze alte acte normative cu incidență în protecția animalelor, precum și pentru stabilirea unor măsuri organizatorice din perspectiva mecanismului de protecție.

La mulți ani, prieteni dragi!

Râsul (Lynx lynx), specie protejată care trăiește și în ROSCI0263 Valea Ierii, județul Cluj

15 iulie 2020

Din ultimele informații ale experților care lucrează în cadrul proiectului derulat de EPMC Consulting ”Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii”, râsul utilizează toată suprafața sitului ROSCI0263 Valea Ierii, suprafața habitatului fiind între 6.200 și 6.290 ha, cu tendință descrescătoare din punct de vedere a calitățiii.

În conformitate cu planul de management al ariei naturale protejate, populația speciei este de 1-10 indivizi, dar, în cadrul activităților de inventariere și monitorizare derulate de EPMC Consulting pe parcursul anilor 2018-2020, populația de râs s-a diminuat la 2-3 indivizi.

Specia este foarte greu de surprins pe viu, documentarea expeților EPMC Consulting se bazează pe observații urme (pe timpul iernii, în general), precum și pe filmările camerelor de supraveghere, cum este captura atașată.

Râsul este un carnivor de talie mijlocie, fiind cea mai mare felină din Europa. Râsul ajunge la o greutate la 45 de kilograme, 1,5 metri lungime şi o înălţime de 85 cm. Urechile lui mari, de 4-5 cm, se termină cu smocuri de păr, aspect care îl fac inconfundabil. Blana gălbui-roşcată are pete negre foarte variate, astfel încât se poate spune că nu există doi râşi identici. Chiar şi urmele râşilor sunt discrete, lăsând în urmă o pârtie foarte sinuoasă, cu întreruperi dese, care sugerează salturi mari.

Râsul vânează stând la pândă (ambuscadă), fie la înălțime, în arbori semicăzuți sau margini de stâncă, fie în desiș sau sub crengi, și încercând să se apropie de pradă, astfel ca în câteva salturi, pe o distanță de câteva zeci de metri, să o poată prinde și omorî, de obicei cu o mușcătură în zona gâtului. Zonele de vânătoare includ lizierele, mestecănișurile și poieni mici, unde se găsește din abundentă prada preferată, căprioara. Ocazional vânează și cerb, exemplare tinere și uneori femele.

Râsul consumă puţin la o masă, prada e adesea reperată de urşi, care îl alungă, sau de alte animale, astfel că şansele de a găsi un animal ucis de râs sunt foarte mici.

Felina aproape că a dispărut în ultimul secol din vestul şi centrul Europei, fiind redusă la câteva populaţii izolate, cu un număr mic de indivizi.

În ultima sută de ani, populaţia de râs din România a cunoscut o evoluţie pozitivă (de la circa 150 de exemplare în perioada 1930-1940, la peste 1.500 de exemplare în prezent). În ultimul deceniu însă, din cauza influenţei activităţilor umane, curba este descendentă.

Râsul este o specie legată de habitatele forestiere, preferând păduri întinse, cu arbori bătrâni și subarboret bine dezvoltat, cu mulți arbori căzuți, intercalate cu zone deschise sau regenerări pe suprafețe mici. 

Râsul folosește desișuri și mici zone de regenerare pentru a se ascunde, la fel și arbori căzuți, grămezi de crengi și stânci, evitând terenurile deschise întinse, preferând chiar și în timpul deplasărilor lungi să circule de-a lungul lizierelor.

Ca specie protejată, vânarea râsului trebuie justificată de existenţa unor pagube în rândul şeptelului sau de primejduirea vieţii oamenilor. În România, astfel de cazuri sunt foarte rare.

Prezența umană este un factor care duce la evitarea zonelor respective de către râși, rezultând astfel diminuarea suprafeței disponibile. În ROSCI0263 Valea Ierii, această prezență este reprezentată de lucrători silvici, vânători și, sezonier, de culegători de ciuperci și fructe de pădure.

Factorii antropici cu potențial efect negativ asupra speciei sunt prezența umană, lucrările silvice, reducerea disponibilității hranei și modernizarea drumurilor forestiere.

La finalul proiectului nostru, cu privire la conservarea carnivorele mari din Valea Ierii (râsul, ursul și lupul) trebuie continuate eforturile de protejare a unor suprafeţe suficient de mari, pentru a se asigura perpetuarea speciilor, inclusiv a exemplarelor de râs existente, prin asigurarea unor căi de deplasare între diferitele habitate și prin delimitarea de zone-tampon, unde carnivorele mari să coexiste cu activităţile antropice și a zonelor de liniște asemănătoare zonei de liniște cinegetică (zona de liniște a carnivorelor mari este obligatoriu a se respecta în perioadele sensibile ale carnivorelor mari cum sunt: somnul de iarnă la urs în perioada 30 octombrie – 31 martie sau perioada de creștere a puilor pentru toate speciile, în perioada 15 aprilie – 15 iulie.

5 iunie – Ziua Mondială a Mediului

5 iunie 2020

Ziua Mediului, marcată azi, pe tot mapamondul, dorește să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protecția mediului înconjurător şi, totodată, să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.

În anul 2020, tema Zilei Mondiale a Mediului este biodiversitatea.

Trebuie să fim conștienți că fiecare zi este ziua mediului și a biodiversității, și că fiecare acțiune a noastră poate avea impact asupra mediului: de la aruncarea deșeurilor în proximități urbane sau în aer liber, la ignorarea selecției și depozitării separate a deșeurilor generate în gospodării, la poluarea excesivă a apelor, la folosirea inconștientă a plasticului și debarasarea lui la întâmplare.

Acțiuni de montare sisteme de supraveghere și signalistică în ROSCI0263 Valea Ierii, județul Cluj

Știri finanțări

20 mai 2020

POIM 2014-2020 are o nouă axă prioritară – (AP9) Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, cu obiectivul specific 9.1 „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19″, pentru realizarea unor invesatiții necesare consolidării capacității de reacție la criza de sănătate publică generată ce pandemia CODIV-19.

Apelul de proiecte lansat deja din 15.05.2020 este necompetitiv, cu depunere continuă, și finanțează 3 tipuri de acțiuni:

▶️Dotarea unităților sanitare publice cu echipamente medicale de tratare și diagnosticare SARS-Cov-2 și cu echipament de protecție – cu solicitanți eligibili unitățile sanitare publice (Ministerul Sănătății),

▶️Crearea unor capabilități medicale mobile – cu solicitanți eligibili Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) și Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu IGSU,

▶️Dotarea centrelor sociale rezidențiale publice pentru categorii vulnerabile (persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, copii etc.) – cu solicitanți eligibili autoritățile publice locale, în parteneriat cu furnizorii publici de servicii de asistență socială din județe/București, pentru categoriile vulnerabile și Ministerul Educației și Cercetării pentru învățământul de stat.

▶️Nu se finanțează, în schimb, executarea de lucrări de construcție sau de reabilitare.

Valoarea maximă a finanţării acordate pentru costurile totale eligibile din FEDR este de 100%. Încă o dovadă că fondurile europene și programele operațiuonale sunt adevăratre guri de oxigen pentru finanțarea de activități atât de necesare pentru România!

Știri finanțări europene – Regiunea NORD-VEST este din nou solicitant eligibil pentru un nou apel de proiecte POR 2.2

15 mai 2020

AM POR a lansat spre consultare publică ghidul solicitantului aferent Priorității de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor. Solicitanții eligibili sunt întreprinderile mici și mijlocii din mediul urban, respectiv întreprinderile mijlocii din mediul rural.

Ce cheltuieli sunt eligibile:

  • pentru amenajarea terenului,
  • pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului,
  • pentru proiectare şi asistenţă tehnică,
  • pentru investiţia de bază,
  • alte cheltuieli (organizare de şantier/cheltuieli diverse şi neprevăzute).

Deocamdată, noul ghid al solicitantului este în consultare, până la data de 29 mai 2020, dar este bine să vă pregătiți ideea de proiect, planul de afaceri, deoarece finanțarea este între 2-6 milioane de euro, 60-70% nerambursabil prin POR 2014-2020.

SURSA: INFOREGIO | Detalii despre perioada de consultare: Inforegio

Știri finanțări europene – Start apel POR 2.2 pentru IMM-uri

30 aprilie 2020

De luni, 4 mai 2020 până în 4 iunie 2020, IMM-urile din mediul urban sau întreprinderile mijlocii din mediul rural pot depune proiecte în cadrul apelului POR 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.

IMPORTANT

Acest apel de proiecte este dedicat exclusiv IMM-urilor din regiunile Sud-Est, Sud Muntenia și Sud-Vest Oltenia.

Cu un buget disponibil total de 84,58 milioane euro, apelul este unul competitiv, iar valoarea finanțării nerambursabile acordate ese de minimum 200.000 EUR – maximum 1 milion EUR.

Pentru ce poți solicita conturarea unui proiect?

  • pentru lucrări de construire, extindere a spaţiilor de producţie/prestare de servicii,
  • pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, (mijloace fixe),
  • pentru achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse alternative de energie, pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
  • pentru brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare și instrumente de comercializare on-line a serviciilor sau produselor proprii,
  • pentru implementarea procesului de certificare/recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății,
  • pentru participarea la târguri şi expoziţii internaţionale.

Detalii despre Ghidul Solicitantului și anexe: Inforegio

22 aprilie | ZIUA PLANETEI PĂMÂNT

16 aprilie 2020

Azi, 22 aprilie, e Ziua Pământului, o zi în care aducem în atenția tuturor:

  • necesitatea protejării mediului înconjurător,
  • necesitatea conservării resurselor naturale ale lumii și
  • nevoia stringentă ca educația ecologică să devină parte integrantă a vieții de zi cu zi.

Ziua aceasta se marchează din 22 aprilie 1970, când lua naştere mişcarea pentru protejarea mediului – prin manifestaţii împotriva poluării pe întreg teritoriul Statelor Unite, cu peste 20 de milioane de participanți.

Climate action este tema anului 2020, o provocare imensă, dar și un întreg potențial de oportunități.

AFIR | În atenția beneficiarilor PNDR 2014-2020

16 aprilie 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR anunță că are capacitatea instituțională de a aplica prevederile OUG 38/ 2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților şi instituțiilor publice, fără ca beneficiarii să fie obligați să schimbe modalitatea de lucru și de comunicare.

De asemenea, în ceea ce privește depunerea de proiecte, o serie de documente sunt obținute direct de către AFIR prin interogarea bazelor de date ale instituțiilor publice abilitate în emiterea acestora:

  • APIA, pentru verificarea înscrisurilor fermierilor,
  • ANSVSA, pentru verificarea animalelor din exploatațiile zootehnice prin Registrul Național al Exploatațiilor (RNE),
  • ANAF, pentru cazierul fiscal prin sistemul informatic PatrimVen,
  • ONRC, pentru verificarea corectitudinii datelor declarate de beneficiari,
  • ANCPI, pentru extrasul de carte funciară,
  • MAI, pentru verificarea cazierului judiciar prin Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român.

Din luna martie 2020, corespondența internă și externă a AFIR ste complet digitalizată și semnată electronic, la toate palierele de decizie.

Digitizarea activității AFIR înseamnă beneficii directe pentru stat și pentru beneficiarii privați:

✔️ reducerea deplasărilor beneficiarilor PNDR la sediile AFIR.
✔️ scăderea cheltuielilor legate de consum de hârtie și de toner, întreținere de echipamente,
✔️ reducerea timpului necesar pentru semnarea olografă pe flux și arhivarea ulterioară a celor aproximativ 172.000 de documente semnate electronic până acum.

Valea Ierii, Cluj: specii protejate în situl Natura 2000 ROSCI0263 Valea Ierii

publicat în data de: 13 aprilie 2020

Avem niște vești bune, din domeniul protecției mediului, ca dovezi clare că natura își continuă cursul, chiar dacă noi, oamenii, trecem prin încercări sociale dificile.

Experții care lucrează la inventariere şi cartarea speciilor de floră şi faună de pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0263 Valea Ierii au surprins, prin metode specifice, două din speciile protejate: răsul și ursul.

ROSCI0263 Valea Ierii este o arie naturală protejată din județul Cluj, de pe aria administrativă a comunelor Valea Ierii și Băișoara, la aproximativ 50 km distanță de municipiile Cluj-Napoca și Turda, în Masivul Muntele Mare (parte a Munţilor Gilău-Muntele Mare) în partea nord-estică a Munţilor Apuseni.

Activități realizate în cadrul Proiectului cod SMIS 103698 – ”Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată Valea Ierii”.

Lynx lynx

Râsul este cea mai mare felină sălbatică din Europa, dimensiunile acestuia ajungând la 80-130 cm lungime, 60-75 cm înălțime și cântărind între 16-38 kg, masculul fiind mai mare decât femela. Blana este portocalie, cu pete negre, iar urechile sunt mari și au un ciuf de păr de culoare neagră în vârf. Vârful cozii este închis la culoare. Râsul este un animal solitar care preferă pădurile bătrâne, presărate cu stânci. Este nocturn, timid și nu tolerează prezența omului. Specia are o prezență discretă și prezintă mari fluctuații în distribuție și abundență datorită deplasărilor și a concentrării prăzii, în funcție de perturbări sau intemperii. Specia utilizează întreaga suprafață a sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii.

Ursus arctos

Ursul este cel mai mare carnivor terestru din Europa, cu lungimea corpului care poate ajunge la 235 cm în cazul masculului si 200 cm în cazul femelei. Greutatea este cuprinsă între 60-250 kg. Urșii sunt de obicei solitari, mai puțin în cazul femelelor cu pui sau în perioada de împerechere. Iarna, urșii hibernează, dar, dacă sursa de hrană nu lipsește sau iernile sunt blânde, aceștia rămân activi. Ursul este un animal omnivor și deloc pretențios – se hrănește cu animale moarte, cu animale sălbatice sau domestice vii, insecte mari, iar preponderent, în timpul sezonului cald, cu fructe de pădure, plante verzi, suculente, alune etc. Specia utilizează întreaga suprafață a sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii.

Acte semnate electronic, conform Ordonanței Guvernului nr. 38/2020

10 aprilie 2020

Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate la eliberarea și, mai ales, la primirea de documente semnate electronic.

Începând din 7 aprilie 2020, prin publicarera OUG nr.38/2020, se instituie procedura de eliberare si primire a documentelor semnate electronic de catre autoritati si institutii publice.

Aceste entități vor putea primi online, de la persoane fizice și juridice, documente semnate electronic, și vor emite acte în format electronic, semnate cu semnătură electronică calificată, acte care vor fi asimilate înscrisurilor autentice.

În vederea primirii documentelor electronice, instituțiile și autoritățile publice vor pune la dispoziția persoanelor interesate portaluri proprii sau ale terților sau vor utiliza poșta electronică dacă nu au această posibilitate.

Ca regulă generală, atât timp cât o instituție sau o autoritate publică primește o solicitare în format electronic, sub semnătură electronică, și răspunsul se va emite în format electronic. La cerere expresă, răspunsul poate fi eliberat și în format letric.

În 15 zile începând de azi, autoritățile și instituțiile publice vor emite actele normative de aplicare a OUG 38/2020.

Ministerul Agriculturii și APIA au reluat depunerea online a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020

7 aprilie 2020

APIA a instituit o serie de măsuri menite să asigure flexibilizarea și fiabilizarea interacțiunii cu fermierii, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a minimiza pe cât posibil efectele negative asupra activităților din sectorul agricol, ale răspândirii pe teritoriul României a epidemiei de coronavirus.

Astfel, începând cu data de 06 aprilie 2020, primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 se va face prin utilizarea aplicației IPA online, a mijloacelor electronice de comunicații și a sistemului IACS.

De asemenea, a fost aprobat ca centrele județene și locale ale APIA să primească și să administreze cererile de plată/deconturile justificative/acorde viza rentierilor agricoli aferente anului 2020 prin utilizarea mijloacelor electronice (telecomunicații).

Pandemia ne forțează pe toți să ne adaptăm munca și, de ce nu, să o eficientizăm, deci, spor la treabă!

Mai multe: http://www.apia.org.ro

Sesiune de conștientizare nr. 2 la Școala Gimnazială ”Mircea Luca” Băișoara, 26 noiembrie 2019

26 noiembrie 2019

Campania de conștientizare școli în cadrul proiectului cod SMIS 103698 Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată ROSCI0263 a ajuns azi în Scoala Gimnazială ”Mircea Luca” din comuna Băișoara, Cluj.

EPMC Consulting, beneficiarul proiectului Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii a organizat, la data de 26 noiembrie 2019, cel de al doilea eveniment de informare cu elevii din aria naturală protejată. Azi am fost la Școala Gimnazială ”Mircea Luca” din comuna Băișoara, județul Cluj și am contribuit la învățarea active pentru îmbunătățirea cunoștințelor de biodiversitate și de protecția mediului, în vederea construirii unui comportament conservative la nivelul elevilor și profesorilor de pe teritoriul ariei naturale protejată ROSCI0263 Valea Ierii.

Evenimentul de informare din cadrul proiectului are ca scop creșterea nivelului de conștientizare pentru grupurile interesate care au ca impact conservarea biodiversității prin organizarea unor sesiuni de educare cu subiecte de biodiversitate, de gestionarea corectă a deșeurilor generate în aria naturală protejată, de protecția apelor de suprafață si subterane, protecția speciilor și habitatelor și protecția ariei naturale protejate, în general, precum și prezentarea ROSCI0263 Valea Ierii elevilor din comuna Băișoara.

Campania de conștientizare școli în cadrul proiectului cod SMIS 103698 Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată ROSCI0263 în Scoala Gimnazială Valea Ierii, județul Cluj

7 noiembrie 2019

EPMC Consulting, beneficiarul proiectului ”Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii” a organizat, la data de 6 noiembrie 2019, primul eveniment de informare cu elevii din aria naturală protejată.

Am fost la Școala Gimnazială din comuna Valea Ierii, județul Cluj și am contribuit la învățarea active pentru îmbunătățirea cunoștințelor și schimbarea atitudinii și a comportamentului elevilor și profesorilor de pe teritoriul ariei naturale protejată ROSCI0263 Valea Ierii.

Inaugurare traseu de interpretare ROSCI0263 Valea Ierii, județul Cluj

comuna Valea Ierii, județul Cluj | 13 octombrie 2019

Echipa EPMC Consulting, beneficiarul proiectului ”Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii”, a inaugurat traseul tematic din ROSCI0263 Valea Ierii, județul Cluj.

Traseul tematic din Valea Ierii are o lungime de de 9 km, este situat paralel cu râul Iara, de-a lungul drumului forestier cu următoarele caracteristici:

  • durata parcurgerii: aprox. 2 ore pe jos/30-45 min. cu bicicletele;
  • grad de dificultate: redus;
  • altitudine de pornire: 850 m ASL;
  • altitudine de finalizare: 1.100 m ASL;
  • conține 10 panouri educative cu informații despre habitatele și speciile protejate din Valea Ierii;
  • conține 2 panouri de informare, la început și final de traseu.

Traseul tematic a fost realizat în cadrul proiectului cod SMIS 2014+103698 ”Implementarea Planului de Management a ariei naturale protejate ROSCI0263 Valea Ierii”, activitatea 3.4 Realizarea unor trasee de interpretare a valorilor naturale ale ariei naturale protejate și realizarea de panouri educative (activitățile 4.1.4. și 4.1.5 din Planul de acțiuni).

Traseu de interpretare a valorilor naturale în Valea Ierii de 9 km

Valea Ierii, județul Cluj | 30 septembrie 2019

Pe parcursul lunii septembrie 2019, continuând până la finalul la finalul lunii octombrie, am fost și vom fi în teren, în #ROSCI0263ValeaIerii (comunele Valea Ierii și Băișoara, județul Cluj) pentru realizarea unei activități importante în cadrul proiectului nostru de implementare a Planului de management al ariei naturale protejate, cea de realizare a unui traseu de interpretare a valorilor naturale ale ariei naturale protejate și de panouri educative.

Ce este un traseu tematic într-o arie naturală protejată?
Nimic altceva decât o modalitate informală de educație a publicului de orice vârstă, un instrument activ de educție de mediu și de apreciere a valorilor nebănuite ale unei arii natuale protejate.

Revenind la traseul nostru tematic din Valea Ierii, echipa EPMC propune:

  • un traseu tematic de 9 km, situat paralel cu râul Iara, de-a lungul drumului forestier;
  • durata parcurgerii: aprox. 2 ore pe jos/30-45 min. cu bicicletele;
  • grad de dificultate: redus;
  • altitudine de pornire: 850 m ASL;
  • altitudine de finalizare: 1.100 m ASL;
  • 10 panouri educative cu informații despre habitatele și speciile protejate din Valea Ierii;
  • 2 panouri de informare, la început și final de traseu, pe care încă le montăm;
  • un traseu care străbate majoritatea habitatelor, mai puțin cele de foioase, precum și zonele umede de protecție pentru amfibieni.

Traseul tematic a fost realizat în cadrul proiectului cod SMIS 2014+103698 ”Implementarea Planului de Management a ariei naturale protejate ROSCI0263 Valea Ierii”, activitatea 3.4 Realizarea unor trasee de interpretare a valorilor naturale ale ariei naturale protejate și realizarea de panouri educative (activitățile 4.1.4. și 4.1.5 din Planul de acțiuni).

Sesiunea de informare pentru promovarea unei recoltări corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii în aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii

Băișoara, județul Cluj | 24 iulie 2019

În contextul derulării contractului de finanțare pentru proiectul Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată ROSCI 0263 Valea Ierii”- cod SMIS 103698, EPMC Consulting SRL a organizat la data de 24 iulie 2019 ce-a de a doua sesiune de evenimente (sesiuni de educare în școlile din Valea Ierii și Băișoara și workshop-uri/seminarii informative cu reprezentanții mediului privat, de pe teritoriul ariei naturale protejate ROSCI0263 Valea Ierii): sesiunea de informare pentru promovarea unei recoltări corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii în aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii, județul Cluj, la Băișoara, județul Cluj.

Scopul acestei sesiuni educative este creșterea nivelului de conștientizare pe teritoriul ariei naturale protejate și promovarea recoltării și valorificării corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii (fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale etc.).

Evenimentul a avut loc la sediul Căminului Cultural din comuna Băișoara, județul Cluj și a beneficiat de sprijinul Primăriei comunei Băișoara, instituție cu rol agregator pentru grupurile țintă ale proiectului.

Participanții la eveniment au fost din categoria culegătorilor de pe raza UAT Băișoara și Valea Ierii, a firmelor autorizate din domeniul culegerii și procesării produselor nelemnoase ale pădurii și oficiali din cadrul administrației locale.

Sesiunea de informare pentru promovarea unei recoltări corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii în aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii

Băișoara, județul Cluj | 22 iulie 2019

EPMC Consulting, beneficiarul proiectului Implementarea Planului de Management pentru aria
naturală protejată ROSCI 0263 Valea Ierii
– cod SMIS2014+103698 vă invită la:

  • Sesiunea de informare pentru promovarea unei recoltări corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii în aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Terii, județul Cluj

Evenimentul este organizat în cadrul acțiunilor de informare și conștientizare aferente proiectului
Implementarea Planului de Management pentru aria naturala protejatc ROSCI 0263 Valea Ierii

  • Data: 24 iulie 2019, ora 12.00
  • Loc de desfasurare: Cămin Cultural Comuna Băișoara, județul Cluj

Scopul acestui eveniment este de a promova recoltarea și valorificarea corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii – fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale etc.

Pentru confirmări, detalii și informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați, la telefon/fax: 0264/411894 sau la adresa de e-mail: office@epmc.ro.

Sesiunea de informare pentru promovarea unei recoltări corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii în aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii

Băișoara, județul Cluj | 22 iulie 2019

EPMC Consulting, beneficiarul proiectului Implementarea Planului de Management pentru aria
naturală protejată ROSCI 0263 Valea Ierii
– cod SMIS2014+103698 vă invită la:

  • Sesiunea de informare pentru promovarea unei recoltări corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii în aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Terii, județul Cluj

Evenimentul este organizat în cadrul acțiunilor de informare și conștientizare aferente proiectului
Implementarea Planului de Management pentru aria naturala protejatc ROSCI 0263 Valea Ierii

  • Data: 24 iulie 2019, ora 12.00
  • Loc de desfasurare: Cămin Cultural Comuna Băișoara, județul Cluj

Scopul acestui eveniment este de a promova recoltarea și valorificarea corespunzătoare a produselor nelemnoase ale pădurii – fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale etc.

Pentru confirmări, detalii și informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați, la telefon/fax: 0264/411894 sau la adresa de e-mail: office@epmc.ro.

Agenția Naturală pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) a publicat detaliile colaborării pentru implementarea proiectelor de biodiversitare POIM 2014-2020

Cluj-Napoca, județul Cluj | 21 februarie 2019

În vederea continuării implementării cu succes a proiectelor privind ariile naturale protejate din România în care beneficiari, la momentul semnării Cererilor de Finanțare/ Contractelor de Finanțare, au fost custozii legali ai ariilor naturale protejate, calitate atribuită ANANP la acest moment, ANANP a publicat un model de ACORD DE COLABORARE, agreat cu AMPOIM, model disponibil aici.

Sursa: ANANP

Valea Ierii – obiectiv de conservare pentru specialiști și turiști deopotrivă

Valea Ierii, județul Cluj | 25 ianuarie 2019

Studiul parțial privind habitatele şi speciile de interes comunitar din ROSCI0263 Valea Ierii, pe care specialiștii îl realizează în perioada aceasta, relevă: ursul, Ursus arctos, specie care este monitorizată prin proiectului derulat de EPMC, a fost observat în număr de 3 indivizi, într-o perioadă de referință care se încheie la finalul acestei luni, ianuarie 2019. Fiind o specie care își petrece majoritatea iernii în somnul de iarnă, acesta este un rezultat firesc.

Zăpezile abundente din ROSCI0263 Valea Ierii, din iarna anului 2018, au făcut dificilă găsirea hranei (specia fiind preponderent vegetariană și insectivoră), cu un consum energetic ridicat, ca atare, s-au observat urme și semne puține ale activității urșilor.

Ne așteptăm ca odată cu încălzirea vremii, urșii să își intensifice activitatea. Până atunci, Valea Ierii (județul Cluj) rămâne o destinație de turism responsabil și conservativ.

Imagini capturate cu camerele montate în ROSCI0263 Valea Ierii

comuna Valea Ierii, județul Cluj | 15 decembrie 2018

Geografic, situl Valea Ierii din județul Cluj este situat în Masivul Muntele Mare (parte a Munţilor Gilău-Muntele Mare) în partea nord-estică a Munţilor Apuseni, la contactul acestora cu Depresiunea Transilvaniei. El reprezintă versantul nord-estic al Masivului Muntele Mare, fiind extins în lungul văilor Iarei şi Şoimului ce îşi au izvoarele sub vârful Muntele Mare.

Aria naturală protejată Valea Ierii a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările ulterioare.

Obiectivele de conservare ale ROSCI0263 Valea Ierii sunt: lup Canis lupus*, urs Ursus arctos*, râs Lynx lynx, vidră Lutra lutra, triton comun transilvănean Lissotriton vulgaris ampelensis, buhai de baltă cu burta galbenă Bombina variegata, zglăvoc Cottus gobio, chișcar Eudontomyzon danfordi, moioagă Barbus meridionalis, rădașcă Lucanus cervus, fluture auriu Euphydryas aurinia și habitatele 6520 Fânețe montane, 9110 Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, 9130 Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, 9170 Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum, 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), 91V0 Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion) și 9410 Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea).

Speciile și habitatele enumerate în formularul standard al ROSCI0263 Valea Ierii, varianta actualizată, au suferit și ele schimbări de-a lungul modificărilor legislative prin care s-au stabilit și suprafețele, și din această cauză, o parte a lor se află în formularul standard, dar nu se găsesc și în Planul de management. Printre aceste specii și habitate există și specii prioritare la nivelul Uniunii Europene.

#EPMC nu mai este custodele ROSCI0263 Valea Ierii din anul 2018, dar continuă implementarea obiectivelor de conservare asumate prin proiectul ”Implementarea Planului de Management pentru aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii” cod SMIS 2014+ 103698.

Vizită de monitorizare în ROSCI0263 Valea Ierii

comuna Valea Ierii, județul Cluj | 14 noiembrie 2018

Despre situl Natura 2000 ROSCI0263 Valea Ierii:

  • este situat în întregime pe teritoriul judeţului Cluj, în regiunea Nord-Vest, pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale Valea Ierii și Băișoara (Băișoara 12%, Valea Ierii (33%);
  • are o suprafaţă de 6289 ha, conform Formularului Standard Natura 2000 actualizat în anul 2016; – este reprezentat, în teren, în proporţii ridicate, de păduri de foioase, amestec de foioase și conifere și păduri de conifere;
  • a fost declarat sit de importanţă comunitară prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările ulterioare;
  • este parte componentă a masivului Gilău-Muntele Mare, în cadrul Munţilor Apuseni;
  • printre obiectivele de conservare se numără mamifere: lup (Canis lupus*), urs (Ursus arctos*), râs (Lynx lynx), vidră (Lutra lutra); – alte specii protejata în Valea Ierii sunt amfibienii – triton comun transilvănean (Triturus /Lissotriton vulgaris ampelensis), buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), zglăvoc (Cottus gobio)(, chișcar Eudontomyzon danfordi), moioagă (Barbus meridionalis), rădașcă (Lucanus cervus), fluture auriu (Euphydryas aurinia);
  • de asemenea, sunt protejate habitatele: 6520 Fâneţe montane, 9110 Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, 9130 Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, 9170 Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum, 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), 91V0 Păduri dacice de fag (SymphytoFagion) și 9410 Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea).

ROSCI0263 Valea Ierii are un Plan de management și un Regulament, din anul 2016. În același an, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a atribuit EPMC custodia acestei arii naturale protejate pentru administrarea acesteia și pentru protecția eficientă a patrimoniului natural.

Foto: vizita de monitorizare a implementării proiectului cod SMIS 2014+ 102769, din data de 14.11.2018: elemente de protecție și semnalizare a speciilor care constituie obiective de conservare (zonele umede sunt vitale pentru conservarea speciilor protejate).

Guvernul României a aprobat înființarea structurilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate

comuna Valea Ierii, județul Cluj | 31 octombrie 2018

În ședința de guvern de azi, 31 octombrie 2018, membrii guvernului au adoptat ”Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.997/2016 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și privind modificarea și completarea anexei nr.12 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”.

Ce înseamna acest lucru, explicat de un custode?

  • Că la data înființării structurilor teritoriale ale ANANP, atribuțiile custozilor ariilor naturale protejate vor fi preluate de către acestea.
  • Că cele 142 de arii naturale protejate administrate prin 260 de convenții de custodii, desemnate în urma unor selecții de aplicații de atribuire de custodii, derulate în perioada 2016-2017 și asumate prin contracte între ANANP și ONG-uri, societăți comerciale, instituții de învățământ, cercetare etc. vor fi preluate de specialiștii noi, angajați ulterior înfiintării acestor structuri teritoriale.
  • Că, în conformitate cu delcarațiile ministului mediului, ”prin înființarea structurilor teritoriale ale ANANP vom pune practic ordine în acest sistem și ne vom asigura că statul român, prin instituțiile sale, își asumă aplicarea unitară a legislației de mediu pe întreg teritoriul României. Astfel vor dispărea toate sincopele, cazurile de proiecte blocate, de avize eliberate cu întârziere, de avize neconforme cu legislația în vigoare, sau de interpretări excesive și neunitare ale legislației”, se va realiza de administrare a ariilor naturale protejate din România cu mai multă celeritate.
  • Că avizele pentru proiecte de investiții în arii protejate, mai ales în cazul unor proiecte blocate din motive de exploatări abuzive ale teritoriilor protejate pentru conservare de specii sau de habitate, se vor emite mai ușor.

EPMC Consulting a finalizat parte din activitatea de semnalare a unor zone de protecție din ROSCI 0263 Valea Ierii (foto).

Custodele ROSCI0263 Valea Ierii a marcat zonele umede protejate din sit

comuna Valea Ierii, județul Cluj | 15 octombrie 2018

Conservarea biodiversităţii (a speciilor, habitatelor și a elementelor de peisaj) în situl de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii este asigurată prin montarea de către custodele EPMC Consulting a următoarelor elemente de panotaj și de limitare a accesului în zonele de protecție:

  • bariere lemn pentru limitarea accesului în perioadele sensibile ale sitului, în perioadele de reproducere a amfibienilor în zonele umede identificate ca fiind importante pentru cele două specii de interes comunitar protejate (Bombina variegata și Lissotriton vulgaris ampelensis), precum și în perioadele de liniște, pe drumurile de scos apropiat sau forestiere;
  • țăruși lemn pentru evidențierea și marcarea limitelor zonelor umede importante în reproducerea amfibienilor pentru a avertiza agenții economici și turiștii de importanța menținerii lor într-o stare ecologică bună;
  • panouri de evidențiere limite (4) montate în 4 puncte cheie la limita sitului, pe căile de acces și vor semnaliza prezenta sitului, limitele acestuia, activitățile permise și interzise și măsurile de conservare care vor trebui respectate;
  • panou informativ pupitru, montate în zonele umede, pentru a explica importanța acestora pentru aria protejată și pentru speciile de interes conservativ.

Cerbul din ROSCI0263 Valea Ierii, în plin sezon de boncănit

comuna Valea Ierii, județul Cluj | 30 septembrie 2018

Suntem azi în aria naturală protejată ROSCI0263 Valea Ierii. Motivul este unul special, deoarece în perioada aceasta, poienile și pădurile răsună de boncănitul cerbilor, preocupați să atragă ciutele.

Pentru iubitorii naturii, perioada care a început în mijlocul lunii septembrie și mai durează până la mijlocul lui octombrie este o oportunitate de a observa și fotografia minunatul ierbivor.

Cerbul (Cervus elaphus) este recunoscut pentru coarnele mari și ramificate, fiind unul dintre cele mai mari specii de ungulate din Europa, indivizii din România fiind mai masivi decât cei din alte țări.
Masculii (cerbii) sunt mai mari decât femelele (ciute) și singurii care prezintă coarne.

Cerbii pot ajunge la o greutate de până la 300 kg și la o lungime a corpului de până la 260 cm, iar înălțime la greabăn de 150 cm. Blana este brun-roșcată și prezintă o oglindă albă (zona perianală) sub coadă.

Cerbii își pierd coarnele la începutul primăverii, pentru a face loc unui set nou de coarne.
Sezonul de reproducere este scurt, în perioada septembrie-octombrie, perioadă numită boncănit.
Boncănitul este caracterizat de sunetele puternice emise de masculi, prin care își fac simțită prezența pentru ciute, și pentru alți masculi cu care pot concura pentru teritoriu sau dreptul de a se reproduce.
Adeseori, apar lupte între masculi pentru supremație în cadrul acelor teritorii bogate în hrană. Puii se nasc în luna mai.

ROSCI0263 Valea Ierii, supravegheată video pentru monitorizarea faunei

comuna Valea Ierii, județul Cluj | 15 septembrie 2018

Custodele ROSCI0263 Valea Ierii a montat pe teritoriul ariei naturale protejate plăcuțe de avertizare pentru atenționarea turiștilor și a localnicilor cu privire la:

  • interzicerea aprinderii focului în locuri neamenajate, fără minime măsuri de limitare a unor consecințe devastatoare;
  • interzicerea abandonării deșeurilor rezultate în urma drumețiilor;
  • atenționare privind monitorizarea video a ariei naturale protejate, pentru conservarea florei.
    Conservarea biodiversității în Valea Ierii este un obiectiv luat în serios de agenții noștri din teren.