English
Lucanus cervus
Rădașca este unul dintre cele mai mari insecte din România (25-75 mm lungimea corpului). Capul masculului este foarte lat, având mandibulele dezvoltate, bifurcate la vârf și cu dinți puternici pe marginea inferioară.
Se găsește în pădurile bătrâne de foioase, cu arbori groși, bătrâni. Adulții se hrănesc cu scurgerile de pe scoarță ale arborilor, în timp ce larvele se dezvoltă în rădăcinile puternice ale arborilor bătrâni.
Pe teritoriul sitului de interes comunitar, indivizii din specia Lucanus cervus au fost identificați în păduri de stejar cu tăieturi, lăstăriș, dar și de arbori cu tulpini de 40-70 cm diametru, în pădurile de foioase și de-a lungul drumurilor forestiere.
Euphydryas aurinia
Fluturele auriu apare în pajiștile umede și în turbării, până în 1500 m altitudine. Femela este puțin mai mare decât masculul.
Coloritul de bază a părții superioare a aripii este galben-brun, cu suprafața celulei și banda postdiscală brun-roșcat. Banda de pe aripile posterioare este neagră.
Cottus gobio
Zglăvocul este un pește care preferă râurile și pâraiele rapide și curate de munte. Consumă nevertebrate, puiet și icre de pește, fiind un răpitor bentofag. Stă adesea sub pietre. Talia este mică (8-10 cm), capul masiv și gura se află în vârful rostrului.
Are 2 înotătoare dorsale inegale, unite printr-o punte. Nu prezintă solzi, iar culoarea caracteristică este brun măslinie, cu pete de culoare mai închisă. Este indicator al calității apei.
Indivizii din specia Cottus gobio au fost identificați pe teritoriul sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii în râurile Iara și Șoimu.
Eudontomyzon danfordi
Are aspectul tipic de chișcar, cu un corp fusiform, alungit. Culoarea este gri-gălbuie. Preferă apele line, cu substrat mâlos.
Ajunge la o lungime a corpului de 25 cm și 25-30g greutate. Depinde pentru hrană de păstrăvi, hrănindu-se cu sângele și carnea acestora.
Barbus meridionalis
Este un pește care preferă apele curgătoare, cu locuri bogate în aluviuni și pietre. Poate ajunge la 20-27 cm lungime și o greutate medie de 300-400 g, maxim 1.5 kg.
Dorsal, moioaga are culoarea brun-ruginie, cu nuanțe mai închise pe spate și pete de diferite mărimi și nuanțe. Lateralele sunt galbene, iar ventral are culoare argintie.
Se hrănește cu larve de insecte, viermi, crustacee sau resturi vegetale.
Lissotriton vulgaris ampelensis
Tritonul comun transilvănean se găsește în bălți sau lacuri, permanente sau temporare, la altitudini până în 1000 m. Preferă bălțile reci, clare, cu pH ușor acid și vegetație palustră deasă pentru a se putea ascunde. Intră în apă devreme, în iernile calde chiar din februarie.
Tegumentul tritonului comun este neted, pe cap se pot observa 3 dungi negre longitudinale. În perioada de rut, masculul prezintă o creastă tegumentară ușor translucidă, mai mult sau mai putin dințată, care începe dintre ochi și ajunge neîntreruptă până în vârful cozii. Coloritul este variabil, dar la mascul, dorsal predomină indivizii brun-închis cu pete rotunde negre, de multe ori așezate liniar. Abdomenul este galben cu pete neregulate negre iar cloaca aproape neagră.
Femelele sunt mai deschise la culoare, nu au dungile negre de pe cap și nu au creasta dorsală tegumentară, doar un pliu tegumentar. În martie-aprilie încep jocurile nupțiale, iar ponta se depune în mai. Poate depune 2 ponte pe an. Majoritatea indivizilor părăsesc apa în iulie, dar în cazul acestei specii, unii pot rămăne în apă până târziu.
Pe teritoriul sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii, indivizii din specia Lissotriton vulgaris ampelensis au fost identificați în zonele situate de-a lungul văilor Iara și Șoimu.
Bombina variegata
În România se găsește rasa Bombina variegata variegata – izvorașul sau buhaiul de baltă cu burta galbenă. Este o specie permanent acvatică și o putem întâlni în orice acumulări de apă, permanente sau temporare, chiar și în bălți poluate sau fără vegetație. Preferă zonele înalte, de deal și submontane, dar o putem găsi și la șes. Preferă bălțile descoperite, iluminate direct de soare.
În timpul zilei, plutește la suprafața apei. În caz de pericol se afundă în mâl sau părăsește balta. Pe uscat sau capturată, adoptă o poziție de apărare care simulează moartea, arătându-și partea ventrală colorată cu pete cenușii-verzui pe fond galben (colorit aposematic). Dorsal, coloritul este cenușiu deschis, brun, măsliniu cu numeroase verucozități cu un spin cornos negru în vârf. Vârful degetelor este galben, iar pupila este cordiformă. În perioada de reproducere, cântecul masculului se poate auzi, dar slab deoarece el nu posedă saci vocali. Amplexusul este lombar și este ajutat de calozitățile nupțiale cornoase ale masculului de pe degetele 1, 2 și 3 ale membrelor anterioare, dar și pe membrele posterioare. Intră în apă în aprilie și buhaii pot depune 3 ponte pe an, din mai până în septembrie. Ouăle sunt depuse în grupuri mici pe plantele submerse sau în substrat.
Indivizii din specia Bombina variegata au fost identificați în situl de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii pe văile Iara și Șoimu și în zona platoului Muntele Mare.
Lynx lynx
Râsul este cea mai mare felină sălbatică din Europa, dimensiunile acestuia ajungând la 80-130 cm lungime, 60-75 cm înălțime și cântărind între 16-38 kg, masculul fiind mai mare decât femela. Blana este portocalie, cu pete negre, iar urechile sunt mari și au un ciuf de păr de culoare neagră în vârf. Vârful cozii este închis la culoare.
Râsul este solitar și preferă pădurile bătrâne, presărate cu stânci. Este nocturn, timid și nu tolerează prezența omului. Specia are o prezență discretă și prezintă mari fluctuații în distribuție și abundență datorită deplasărilor și a concentrării prăzii, în funcție de perturbări sau intemperii.
Specia utilizează întreaga suprafață a sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii.
Canis lupus
Lupul este un carnivor mare, asemănător câinelui domestic care vânează solitar sau în haită. Dimensiunea corpului este cuprinsă între 100-145 cm, greutatea 30-35 kg femela si 35-45 kg masculul, cu maximul în nordul Europei de 75 kg. Înălțimea la greabăn ajunge la 70-80 cm. Blana lupului este gri-gălbuie, cu pete mari negre dorsal și pe coadă. Pe coadă, după rădăcină, prezintă o pată neagră.
Prada este constituită din cervide, iepuri, mistreți, rozătoare, iar uneori animale domestice. Vânează pe suprafețe mari și depinde de concentrațiile numerice ale prăzii. Din această cauză, pot apărea fluctuații în densitatea și efectivele membrilor haitei.
Specia manifestă o prezență discretă. Lupul utilizează întreaga suprafață a sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii.
Ursus arctos
Ursul este cel mai mare carnivor terestru din Europa, cu lungimea corpului care poate ajunge la 235 cm în cazul masculului si 200 cm în cazul femelei. Greutatea este cuprinsă între 60-250 kg. Urșii sunt de obicei solitari, mai puțin în cazul femelelor cu pui sau în perioada de împerechere.
Iarna hibernează, dar dacă sursa de hrană nu lipsește sau iernile sunt blânde, aceștia rămân activi. Este omnivor și deloc pretențios. Se hrănește cu animale moarte, cu animale sălbatice sau domestice vii, insecte mari, iar preponderent, în timpul sezonului cald, cu fructe de pădure, plante verzi, suculente, alune etc. Este o specie cu regim trofic omnivor.
Specia utilizează întreaga suprafață a sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii.
Lutra lutra
Vidra este un carnivor de talie mare (1 m lungime, 8-10 kg greutate) cu aspect tipic de mustelid, dependentă de apă, hrănindu-se cu specii acvatice: pești, crustacee, amfibieni etc. Este un animal solitar la care teritoriul unui mascul se poate întinde peste teritoriul mai multor femele. Este nocturn. Labele prezintă 5 degete cu membrană interdigitală, care se observă greu în cazul urmelor în zăpadă sau noroi.
Dimensiunea urmelor anterioare este de 7-9 cm lungime și 6 cm lățime, iar a labei posterioare, care este aproape rotundă, un diametru de 5-7 cm. Ghearele sunt mici. De multe ori, degetul interior poate să nu lase urme.
Preferă saltul în locul mersului, cu un pas de 40-80 cm lungime, iar în zonele abrupte și cu zăpada depusă, pot să alunece pe burtă. Excrementele sunt negre, vâscoase și miros a pește. Specia este una legată de râurile cu pești, este sensibilă la perturbări, braconaj și poluare.
În cadrul sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii, specia a fost declarată cu populații teoretice pe cursul superior al văii Ierii. Este posibil ca specia să se găsească și în alte ape din sit.
6520
Fânețe montane
Acest tip de habitat cuprinde fâneţe montane bogate în specii cu o mare amplitudine ecologică.
Sunt cele mai răspândite tipuri de pajişti, fiind prezente în tot lanţul carpatic şi ocupă cele mai mari suprafeţe, dar în situl ROSCI0263 Valea Ierii ocupă doar 8,3% sau 522 ha.
Sunt utilizate atât ca fâneţe cât şi ca păşuni. Condiţii de habitat şi factori limitativi: se întâlnesc atât pe locuri plane cât şi pe versanţii slab până la moderat înclinaţi din etajul montan 600 – 1400 m altitudine cu temperaturi medii anuale de 6-7°C şi precipitaţii medii de 700 – 1200 mm/an.
Solurile sunt slab acide, moderat umede, bogate în substanţe nutritive dezvoltate pe şisturi cristaline şi conglomerate.
9110
Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum
Păduri de Fagus sylvatica şi în munţii mai înalţi de Fagus sylvatica – Abies alba – Picea abies, dezvoltate pe soluri acide din domeniul medio-european al Europei centrale şi central-nordice, cu Luzula luzuloides, Polytrichum formosum şi adesea, Deschampsia flexuosa, Calamagrostis villosa, Vaccinium myrtillus și Pteridium aquilinum.
Aici se găsește subtipul 41.112 Păduri medio-europene montane de fag cu Luzula.
În cadrul sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii, habitatul ocupă o suprafață de aproximativ 849 ha, respectiv 13,5% din suprafața sitului. Habitatul are distribuție insulară, uneori pe firul văilor, alteori la originea văilor sau pe versanți.
9130
Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum
Pădurile de Fagus sylvatica şi, în munţii mai înalţi, de Fagus sylvatica – Abies alba – Picea abies dezvoltate pe soluri neutre sau slab acide, cu humus de calitate (mull), din domeniile medio-europene şi atlantice ale Europei occidentale şi ale Europei centrale şi central-nordice, caracterizate printr-o reprezentare masivă a speciilor aparţinând grupurilor ecologice ale lui Anemone nemorosa, Lamiastrum (Lamium) galeobdolon, Galium odoratum şi Melica uniflora şi, la munte, diferitelor specii de Dentaria, formând un strat ierbos mai bogat în specii şi mai abundent decât în pădurile de la 9110 şi 9120.
În zona noastră de studiu apare subtipul 41.133 Păduri medio-europene montane şi neutrofile de fag, Păduri neutrofile de Fagus sylvatica, Abies alba şi Picea abies din etajele montan şi montan superior al munţilor Jura, Alpilor nordici şi estici, Carpaţilor vestici şi marelui lanţ hercinic.
Pe teritoriul sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii, habitatul ocupă o suprafață de aproximativ 582 ha, respectiv 9,25% din teritoriul sitului. Habitatul este distribuit pe suprafețe izolate, în partea inferioară a versanților din sit.
9170
Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum
Păduri de Quercus petraea şi Carpinus betulus din regiunile cu climat subcontinental în cadrul arealului central-european a lui Fagus sylvatica, dominate de Quercus petraea (41.261). Sunt incluse şi pădurile asemănătoare de stejar şi tei din regiunile est-europene şi central-est-europene cu climat continental, la est de arealul lui F. sylvatica (41.262).
Pădurile de şleau de la noi, corespunzătoare acestui habitat, prezintă ca particularităţi prezenţa constantă a fagului (chiar în raport de codominanţă cu gorunul şi carpenul) şi absenţa lui Galium sylvaticum şi a speciilor diferenţiale sud-est-carpatice Lathyrus hallersteini, Arum orientale, Melampyrum bihariense, Tilia tomentosa.
Habitatul 9170 acoperă o suprafață de 60 ha pe teritoriul sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii, respectiv 0,95% din suprafața acestuia. Habitatul este prezent la extremitatea estică a sitului, între Valea Ierii și nordul localității Muntele Săcelului, pe versanții cu înclinare medie (20-30 grade) și cu expoziție sudică.
91E0*
Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae)
Habitatul prioritar 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior cuprinde mai multe subtipuri și este, ca toate celelalte enumerate, caracteristic cursurilor de apă – cursuri de apă din zone montane, cu soluri grele, bogate în depozite aluviale, periodic inundate, dar altfel aerisite.
Stratul ierbos a malurilor include specii cu dimensiuni mari (crețușcă – Filipendula ulmaria, angelica de pădure – Angelica sylvestris, Cardamines spp., Rumex sanguineus sau rogoz – Carex spp.), putând apărea inclusiv grâușor – Ranunculus ficaria, floarea paștilor – Anemone nemorosa, păștiță – A. ranunculoides sau brebenel – Corydalis solida.
91V0
Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)
Este un habitat de pădure endemic la nivelul Carpaților. Este format din fag comun european și brad alb. Apare în etajul altitudinal 800-1200 m, pe soluri fertile și bine aerisite, pe roci care aprovizionează solul cu minerale și mențin și un nivel scăzut de aciditate.
Stratul ierbos este alcătuit în principal din 2 specii de plante caracteristice: brusturele negru (Symphitum cordatum) și mierea ursului roșie. Printre alte specii lemnoase, alături de fag și brad, se mai pot observa paltinul de munte și de câmp, ulm de munte, sorb, scoruș, iar în puține zone din România, tisa.
Habitatul 91V0 ocupă o suprafață de aproximativ 1409 ha în cadrul sitului de interes comunitar ROSCI0263 Valea Ierii, respectiv 22,4% din suprafața totală a sitului.
9410
Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea)
Cele mai reprezentative ecosisteme/habitate la nivelul întregului sit, reprezintă aproximativ 44,% sau 2800 ha. Apar de la altitudinea de 1100 m și ajung până la 1600 m ASL.
Speciile stratului arboricol reprezintă doar bradul și molidul (și uneori laricele Larix decidua), care ocupă versanții cu pantă înclinată între 16 – 40 de grade.
Din cauza acidității ridicate a solului și a cantității mici de lumină care ajunge pe sol, dar și a capacității mici de a menține umiditatea solului, stratul arbustiv este foarte slab reprezentat.
Aici apare în principal scorușul (Sorbus aucuparia), socul (Sambucus racemosa), coacăzul de stâncă (Ribes petraeum), caprifoiul (Lonicera nigra), zmeurul (Rubus idaeus). Stratul erbaceu tipic zonelor înalte, conține măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella) și afin (Vaccinium myrtillus).